venerdì 7 novembre 2008

Interviu Viorel Badea

Esecul DRRP in Italia

"Din pacate, incepand cu 2001, interesul administratiei centrale de la Bucuresti fata de starea comunitatilor romanesti din lume s-a diluat constant. Practic strategiile dezvoltate ascendent in interesul romanilor de pretutindeni pana in 2000 au fost stopate, iar locul acestora a fost luat de abodari ocazionale, pompieristice si, de multe ori iresponsabile. Culmea dezinteresului si ineficientei a fost atinsa de Cabinetul Tariceanu, perioada in care s-au manifestat cele mai acute episoade de criza in comunitatile romanesti (evolutiile nefaste resimtite in comunitatile noastre din Serbia, Italia, Basarabia si Ucraina).
Si pentru ca toate trebuiau sa poarte un mot, Primul Ministru in exercitiu s-a gandit sa il re-lanseze la apa pe cel care, nu demult, prin iunie 1990, fusese, alaturi de Iliescu, generatorul exodului romanilor in Occident. Si, astfel, fratia nefasta socialisto-liberala, manifestata in perioada 2001-2008, reuseste „performanta” de a semana indiferenta si haos in majoritatea comunitatilor romanesti din lume.De exemplu, criza generata in Italia in urma cu un an, a evidentiat esecul comunicarii dintre DRRP (Departamentul pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni, n.n.) si organizatiile reprezentative ale romanilor din Italia, precum si cultele religioase comunitare. Acum, in 2008, nu exista nici un proiect guvernamental major care sa duca la promovarea si protejarea investitiilor economice in zonele locuite de comunitatile romanesti din afara granitelor. "

Petre Roman, "premierul minerilor", cheltuie banii publici
Rep:: De ce credeti ca domnul Calin Popescu Tariceanu l-a nominalizat candidat la Senat pentru Diaspora pe dl Petre Roman?
V.B.: Haideti sa vedem din cine este formata „Garda pretoriana” a domnului Kuki? Din fii de securisti, din nepoti de nomenclaturisti si un fost student repetent! Asta-i floarea liberalismului actual, care se va ofili cand nu i se va mai schimba „apa” in glastra… Asa ca ce mai conteaza pentru dumnealui si un pui de ilegalist, „os de liberal”, mai ales cand este recomandat de “taica” Iliescu.Dar ceea ce e mai grav e faptul ca, printr-o „ghidusie adminstrativa” actualul premier il numeste pe premierul minerilor responsabil pentru relatiile cu romanii de pretutindeni cu cateva saptamani inainte de alegeri, tocmai pentru a cheltui in campania electorala banii publici cu care trebuiau sa se construiasca biserici, scoli, si cu care trebuia refacuta infrastructura organizationala a comunitatilor romanesti din lume."


Fragmente din interviul cu Viorel Badea, integral la urmatorul link:
Interviu cu Viorel Badea (sursa: RGN Press)

Nessun commento:

Posta un commento