Cu această ocazie, domnul Viorel Badea a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări:
Î. 1. Cum vedeți relația București – Chișinău în viitorul apropiat ?
V.B.: După cum se știe, România a susținut acordarea unei perspective europene certe pentru Republica Moldova în cadrul ultimei reuniuni a Consiliului European din octombrie a.c. Din păcate, observăm că Republica Moldova este un stat care a rămas în urma Ucrainei, vecinul său de la răsărit – stat ce a început deja negocierile pentru semnarea unui acord de asociere. Părerea mea e că, din perspectiva europeană, Republica Moldova trebuie să-și accelereze demersurile pentru integrarea europeană. Putem spune ca atitudinea României se fundamenteaza pe o istorie, o cultura si o limba comuna statelor noastre, dar in acelasi timp si pe o evaluare a situatiei Ucrainei, pentru care perspectiva europeana este mai complexa. Pe de alta parte Republica Moldova se confrunta cu o serie intreaga de probleme derivate din reglementarea problematicii transnistrene. De altfel, s-a anunțat vizita premierului rus Putin la Chișinău, cu ocazia summit-ului CSI. Vladimir Voronin se pare că așteaptă oarece „planuri mărețe” pentru Transnistria de la tizul său!
Î. 2. Cum vedeți situația românilor din Basarabia și Ucraina având în vedere că asistăm tot mai mult la cazuri de discriminare a românilor?
V.B.: Situația este diferită în cele două țări. Astfel Republica Moldova este un stat a cărui independență am recunoscut-o și o respectăm, dar în același timp avem obligația morală să ajutăm milioanele de etnici români de pe cealalt mal al Prutului, ca urmare a istoriei, limbii și culturii comune. Susținem că Republica Moldova să accelereze demersurile pentru integrarea europeană, și în același timp, autoritățile de la Chișinău trebuie să înțeleagă faptul că drumul spre Uniunea Europeană trece prin România. În Basarabia se încearcă înlocuirea „Istoriei Românilor” cu „istoria moldovenilor”, mai mulți iresponsabili de factura stalinista, susținând că moldovenii nu sunt români. La fel cum la sud de Dunăre alții susțin că vlahii n-ar fi români. Mă întreb, cum ar fi să spunem că nemții nu-s germani sau ungurii nu-s maghiari?
În privința românilor din Ucraina, autoritățile ucrainiene continuă măsurile agresive de asimilare a numeroasei comunități românești din Transcarpatia, Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei, zona de la est de Bug. Cea mai eficienta metodă de asimilare a autorităților de la Kiev este eliminarea limbii române din școli.
La reacțiile comunității românești, Ministerul Afacerilor Externe român a tăcut, așa cum au tăcut și alte instituții ale statului român. Ba mai mult decat atât, Ministrul Educației de la București s-a dus la Kiev și a semnat un protocol care avantajează net partea ucraineană în procesul de stopare a venirii tinerilor români din Ucraina, la studii în România.
Î. 3. Ce soluții propuneți în sprijinul românilor din Basarabia?
V.B.: În primul rând, în conformitate și cu programul nostru, al Partidului Democrat-Liberal, cu privire la românii de pretutindeni, avem în vedere redobândirea cetățeniei române pentru toți românii, precum și refacerea școlilor și bibliotecilor românești. De asemenea vom relua programele educationale pentru copiii basarabeni și bucovineni.
Î. 4. Care este primul proiect pe care îl veți iniția în cazul în care veți fi ales reprezentantul a peste 6 milioane de români în parlamentul României ?
V.B.: În momentul în care voi ajunge Senator, primul proiect pe care intenționez să-l inițiez vizează redarea dreptului fundamental la vot pentru românii de pretutindeni, prin introducerea votului prin corespodență, dublată de reechilibrarea taxelor consulare, protejarea lucrătorilor români, încurajarea asociațiilor românești și a bisericilor românilor să se implice activ in solutionarea problemelor cu care se confrunta comunitatile. În același timp, împreună cu colegul meu din Colegiul non-UE, Eugen Tomac, voi pune accent pe facilitarea dobândirii și redobândirii cetățeniei române pentru toți etnicii români care îndeplinesc condițiile legale.
Domnule Viorel Badea vă mulțumim și vă urăm succes!
Au consemnat L.P și C.C.
giovedì 13 novembre 2008
Iscriviti a:
Commenti sul post (Atom)
Nessun commento:
Posta un commento